Gândaci de bucătărie
Order: Dictyoptera („cu aripi reticulare”)
Caracteristici:
Au, în general, două perechi de aripi, deşi acestea pot fi reduse sau chiar absente; aripile anterioare sunt prevăzute cu nervuri bine definite şi tind să se întărească; se acoperă parţial de-a lungul liniei de mijloc a spatelui; aripile posterioare membranoase sunt pliate sub aripile anterioare; au antene lungi ce seamănă cu două bice, alcătuite din numeroase segmente: omnivore – piese bucale tăioase -; tars format din cinci articole; metamorfoză incompletă, cu stadiile de ou şi nimfă.
Familia: Blattidae
Caracteristicile speciilor:
Gândacul negru de bucătărie (numit şi Gândacul de bucătărie oriental) (Blatta orientalis)
Lungime: 20-24 de mm la vârsta adultă; culoare: maro-neagră, aproape neagră; aripile masculilor acoperă două treimi din abdomen, cele ale femelelor sunt atrofiate; se poate căţăra numai pe suprafeţe verticale aspre.
Gândacul roşu de bucătărie (Blattella germanica)
Lungime: 10-15 mm la vârsta adultă; culoare: galben-maronie, cu două dungi longitudinale de culoare neagră pe platoşa gâtului (pronot); aripile ambelor sexe sunt bine dezvoltate; se poate căţăra cu uşurinţă pe suprafeţe verticale aspre sau
lucioase.
Gândacul de bucătărie american (Periplaneta americana)
Lungime: 28-44 mm la vârsta adultă; culoare: maro-roşcat, cu o dungă galbenă pe proton; nu are dungi galbene marginale pe aripile anterioare; ultimul segment al cercus este de două ori mai lung decât lat.
Gândacul de bucătărie australian (Periplaneta australasiae)
Lungime: 30-35 mm la vârsta adultă; culoare: maro deschis, cu o fâşie circulară galben-fildeş ce înconjoară o mare pată neagră, cu doi lobi; dungă galbenă marginală la baza aripilor anterioare.
Gândacul dungat (sau de mobilă) (Supella Longipalpa)
Lungime: 9-14 mm la vârsta adultă, asemănător gândacului roşu de bucătărie cu care este adesea confundat.
Diferenţele sunt următoarele:
- Platoşa gâtului (pronot) închisă la culoare, pe margini cu pete deschise, nu are 2 dungi negre pe platoşa gâtului precum gândacul roşu de bucătărie (Blattes germanicus)
- Dungi transversale pe abdomen
- Aripi ce ajung la masculi până la extremitatea abdomenului, foarte scurte la femele
- Partea ventrală are culoarea alb-gălbuie.
Nimfele
Nimfele tuturor speciilor au un aspect foarte asemănător cu cel al adulţilor, doar că sunt mai mici. Imediat după ecloziune sau năpârlire, nimfele sunt albe, dar epiderma se închide rapid la culoare pentru a ajunge la culoarea sa normală.
Raspandire
Gândacii de bucătărie se întâlnesc, în general, în spaţiile comerciale destinate procesării sau păstrării mărfurilor alimentare, dar şi în clădirile publice şi locuinţe, precum blocurile. Gregari şi nocturni, îşi petrec ziua ascunşi în crăpături şi fisuri, în preajma chiuvetelor de bucătărie, a ţevilor de scurgere, a maşinilor de gătit, în spatele dulapurilor şi în compartimentele motorului frigiderelor. Pătrund, mai ales, în clădirile care dispun de canale de serviciu şi ţevărie complexă. Infestările pot apărea prin intermediul sacilor cu ouă sau al adulţilor prezenţi pe lenjerie, pe alimentele crude, în coşurile de transportat legume şi fructe sau în ambalajele, sau surveni atunci când insectele pătrund în clădiri prin canalizările sau instalaţiile pentru evacuarea gunoiului.
B. orientalis şi B. germanica sunt cele două specii cele mai comune în Europa de Nord. Uneori pot fi întâlniţi împreună, dar B. Germanica preferă, în general, un mediu mai cald şi umed, precum clădirile cu încălzire centrală, în timp ce B. orientalis este întâlnit frecvent în locuri mai răcoroase şi mai puţin umede, precum subsolurile şi canalizările. P. americana şi P. australasiae reprezintă speciile tropicale şi subtropicale, dar sunt întâlnite şi în porturi şi în zonele de îmbarcare în climatul temperat.
Importanta ca daunator
Gândacii de bucătărie sunt potenţialii vectori ai bolilor precum dizenteria, gastroenteritele, febra tifoidă şi poliomielita. Regimul lor, omnivor, constă în substanţe fermentate, pansamente murdare şi infectate, părul, pielea, pergamentul, tapetul, excrementele şi hrana destinată consumului uman. Aceasta din urmă poate fi contaminată fie prin transferul mecanic de agenţi, provocând boala începând din corpul insectei, fie prin transmitere în excremente. Un început de intoxicaţie prin hrană într-un spital din Bruxelles, urmat imediat de o infestare de la B. germanica, a fost, de exemplu, controlat. Gândacii de bucătărie şi excrementele acestora pot provoca reacţii alergice, în special la persoanele sensibile, precum cele astmatice. O contaminare poate surveni prin ingerarea sau inhalarea de materii provenind de la gândacii de bucătărie şi prezente în praful din aer. În plus, hrana poate fi alterată, cu mirosul caracteristic gândacului de bucătărie, de materiile fecale şi de secreţiile glandelor salivare şi abdominale sau de insectele moarte.
Ciclul de viata
Femela produce 5 saci cu ouă la un interval de o lună. Aceste capsule, cu perete gros şi rezistent, cu o lungime de 12 mm, conţin fiecare din ele până la 16 ouă şi sunt cimentate pe substrat în aproprierea unei surse de hrană. Pot fi acoperite şi de resturi. Nimfele ies din ou între 6 şi 12 săptămâni mai târziu şi trec prin 7-10 năpârliri înainte de ajunge la maturitate, acest proces durează de la 10 luni la 2 ani, în funcţie de temperatură şi de abundenţa hranei. După fiecare năpârlire succesivă, aripile, antenele şi cercile se dezvoltă şi nimfele devin adulte progresiv. Adulţii trăiesc în jur de 4 luni şi jumătate, la o temperatură de 250C. Lenta înmulţire a B. orientalis poate fi limitată atunci când sunt aplicate norme de igienă.
Gândacul roşu de bucătărie
Femela acestei specii produce de la 4 la 8 saci cu ouă la un interval de aproximativ o lună. Fiecare capsulă, cu pereţi groşi şi rezistenţi, cu o lungime de 6 mm, conţine până la 30 de ouă, dar spre deosebire de B. orientalis, femela poartă sacii până la cvasi-ecloziunea ouălor – de la 2,5 la 4 săptămâni. Ea depune toate eforturile pentru a le ascunde aproape de o sursă de hrană, unde nimfele ies din ouă şi trec prin 5-7 năpârliri înainte de ajunge la vârsta adultă. La 250C, maturitatea este atinsă aproape la 3 luni şi jumătate, dar această durată poate fi mult influenţată de temperatură. Durata vieţii adulţilor este de aproximativ 8 luni şi jumătate la o temperatură de 250C. Gândacul roşu de bucătărie este prosper, în special, din următoarele motive:
- fiecare capsulă conţine un număr mare de ouă;
- femela protejează sacii cu ouă purtându-i practic până la ecloziune;
- perioada de dezvoltare de după ecloziune şi până la maturitate este scurtă;
- de talie mică, se ascunde foarte uşor.
Gândacul de mobilă
Femela depune 16 saci cu ouă la un interval de aproximativ 10/20 de zile. Aceste capsule, cu pereţi groşi şi rezistenţi, conţin fiecare în parte până la 20 de ouă şi sunt adesea lipite în interiorul mobilelor, în partea superioară. Nimfele ies din ou între 35 şi 75 de zile mai târziu şi trec prin 6 - 8 năpârliri în 55 de zile înainte de a ajunge la maturitate, acest proces durând între 14 şi 17 luni, în funcţie de temperatura şi de abundenţa hranei. După fiecare năpârlire succesivă, aripile, antenele şi cercile se dezvoltă şi nimfele devin adulte progresiv. Adulţii trăiesc aproximativ 3 luni şi jumătate la o temperatură de 250C. Pot fi întâlniţi în toate camerele unei locuinţei (inclusiv în dormitor).
Produse pentru nimicire
Gândaci de bucătărie - Maxforce IC, Absolut gel, K-Othrine SC 25, K Obiol EC 25, Absolut dust, Absolut momeală.
Control
În cazul în care sunteți invadat de gândaci de bucătărie este recomandat să faceți un tratament de combatere cu ajutorul unei firme de dezinsecție, deoarece tratamentele acestora vă pot scăpa de gândaci de bucătărie pe termen foarte lung. Firmele de dezinsecție specializate folosesc insecticide ecologice, foarte puternice, pulverizându-le în fisurile și spațiile unde aceștia se ascund. Tratamentele sunt rapide și eficiente, și oferă un grad de securitate al oamenilor și animalelor de companie.