+373 79 58 58 54

Top menu

Languages

K-Obiol EC 25

Pentru protecția cerealelor și legumelor depozitate

K-Othrine PROFI EC250

Insecticid profesional pentru combaterea insectelor zburătoare și târâtoare

K-Othrine SC 25

Protejează casa de invadatori

1
1
1

Tînțar

Tînțar

Ordin: Diptera („cu două aripi”)
 

Caracteristici:

Adulţi
Cap sferic, din care cea mai marte parte a suprafeţei este ocupată de ochi compuşi; o pereche de antene de circa trei ori mai lungi decât capul, puţin mătăsoase la femelă şi foarte stufoase la mascul; această diferenţă oferă un mijloc rapid de diferenţiere a sexelor cu ochiul liber. De asemenea, pe cap, are o pereche de palpe, una pe fiecare parte a trompei, netede la femelă, acoperite din abundenţă cu peri la mascul. Piesele bucale formează o trompă proeminentă, lungă şi fină, concepută la femele pentru a perfora; o singură pereche de aripi membranoase care au solzi minusculi de-a lungul nervurilor, precum şi cu fâşie de solzi de-a lungul părţii posterioare a toracelui. Nervaţiunea aripilor este de asemenea tipică, cu 6 nervuri longitudinale, din care a doua, a patra şi a cincea sunt bifurcate ; tars alcătuit din cinci articole.

Larve
În întregime acvatice. Au un cap bine dezvoltat urmat de un torace umflat nesegmentat; abdomenul este segmentat, cu o pereche de stigme pe penultimul segment, prin care acestea respiră la suprafaţa apei. Din smocurile de peri ies numeroase părţi ale corpului.

Nimfe
În formă de virgulă, cu o coadă curbată care se termină cu o pereche de vâsle; capul este echipat cu o pereche de trompe respiratorii prin care nimfele respiră. Capul şi toracele, unite, lasă să se intuiască urmele aripilor şi ale picioarelor lungi ale adulţilor, care se dezvoltă în interior.
 

Familia: Culicidae (mosquitoes)
Metamorphosis is complete with egg, larval, pupal and adult stages. There are about 3000 species of mosquitoes in the world.
 

Caracteristicile speciilor:
 

Sub-familia: Anophelinae
Genul: anofel
Caracteristici
Aripi pestriţe, cu solzi închişi la culoare şi lucioşi; niciun solz pe abdomen; palpele femelelor aproape la fel de lungi ca şi trompele, palpele masculului sunt, în general, în formă de măciucă. În repaus, abdomenul este menţinut într-un anumit unghi faţă de suprafaţa pe care se odihneşte ţânţarul, formând o linie dreaptă cu trompa (ex.: Anopheles gambiae).
 

Sub-familie: Culicinae
Caracteristici
Palpele femelei sunt scurte şi abdomenul este acoperit de solzi. Poziţia în repaus este paralelă cu suprafaţa.
 

Gen: Culex spp.
Caracteristici
De talie variabilă, toate având un abdomen cu vârf pătrat şi, în general, lipsit de semne distinctive pe corp sau pe aripi (ex.: Culex quinquefasciatus).
 

Gen: Aedes spp.
Caracteristici
De talie de la mijlociu la mare; majoritatea are un abdomen cu vârf ascuţit şi ochi bine delimitaţi; se deosebesc, în general, prin semne precum plăci de solzi închişi la culoare şi lucitori; aspect general adesea întunecat, cu pete argintii (ex.: Aedes aeqypti).
 

Gen: Mansonia spp.
Caracteristici
De talie mijlocie, acoperiţi din belşug cu solzi de culoare mixtă ce le dă aspectul de „sare şi piper”. Larvele zboară foarte rar deoarece rămân scufundate şi găuresc ţesuturile plantelor cu sifoanele lor respiratorii pentru a recupera oxigenul (ex.: Mansonia uniformis).

Remarcă: există mai multe genuri de ţânţari, unele dintre ele fiind implicare în transmiterea bolilor, altele nu prezintă nici un risc pentru om.
 

  Raspandire

Ţânţarii sunt insecte omniprezente, care pot fi întâlniţi aproape în toate tipurile de zone climatice ale lumii, de la ţinuturile polare până la tropice, supravieţuind iernilor aspre sau anotimpurilor secetoase în funcţie de habitatul lor. Urmărind specia, aceştia pot să prolifereze în toate tipurile de bălţi, de la ape foarte poluate până la ape curate, de la micile acumulări de apă din cutii de tablă, până la mări şi râuri; atât de mare este capacitatea lor de adaptare. Răspândirea lor este crescută şi favorizată de călătoriile cu avion, iar speciile străine au fost introduse în noile teritorii în acest fel; chiar şi ţânţari infectaţi au fost transportaţi spre zonele cu climă temperată, transmiţându-se astfel bolile tropicale.
 

  Importanta ca daunator

Dacă în zonele cu climă mai rece generează probleme legate, în principal, de înţepăturile sezoniere, în regiunile tropicale, ţânţarii reprezintă principalii vectori ai anumitor boli. Ei pot transmite la oameni şi la animale boli precum: malaria, filarioza, febra galbenă, encefalita şi denga.
Gen    Boli
Anopheles spp.    malaria, filarioza, diverşi viruşi transmişi, de ex. de Anopheles gambiae
Aedes spp.    febra galbenă, denga, encefalita, diverşi viruşi transmişi, de ex. de Aedes aegypti
Culex spp.    Filarioza, encefalita, diverşi viruşi transmişi, de ex. de Culex quinquefasciatus
Mansonia spp    Filarioza, diverşi viruşi transmişi, de ex. de Mansonia uniformis.
Numai câteva specii de ţânţari sunt responsabile de transmiterea acestor boli. Aceştia sunt cei care fac din om principala lor gazdă şi care intră intenţionat în locuinţe în căutarea sângelui care reprezintă principala problemă. Există anumite specii de ţânţari care nu se hrănesc cu sânge uman, dar folosesc ca gazde alte mamifere, păsări şi chiar reptile.
Statisticile arată că numai cu malaria sunt infestate 270 de milioane de persoane şi că aproximativ două milioane mor în fiecare an. Aceste cifre fac din ţânţar insecta cea mai periculoasă de pe pământ.
 

  Ciclul de viata

Ţânţarul se împerechează în 48 de ore de la stadiul de nimfă. Femela nu se împerechează decât o singură dată în cursul vieţii sale, deoarece ea este capabilă să depoziteze sperma masculului în saci aflaţi în interiorul corpului său şi să fertilizeze singură următoarele serii de ouă.
Cei mai mulţi ţânţari se hrănesc după lăsarea soarelui, cele două sexe îşi extrag hrana din nectarul florilor sau al fructelor, dar femela, în general, are nevoie de un mare conţinut proteinic din sânge pentru a produce ouăle şi, la puţin timp de la împerechere, pleacă în căutarea acestuia. Deţine organe senzoriale puternice, capabile să detecteze mirosul corporal, dioxidul de carbon, căldura şi umiditatea emanate de organisme şi urmează aceşti stimuli împotriva vântului până ce localizează gazda. Adulţii pot zbura mai mulţi kilometri în căutarea hranei, dar pot călători şi mai mult atunci când sunt purtaţi de vânt.
Femela străpunge pielea gazdei cu piesele bucale şi localizează un vas sanguin din care suge sângele. Suge aproape greutatea ei în timpul unei mese. În timp ce se hrăneşte, saliva care conţine un anti-coagulant intră în interiorul rănii pentru a opri coagularea şi a permite sângelui să continue să curgă. Reacţia alergică a corpului gazdei la această salivă este cea care provoacă semne iritante lăsate ca amintire.
Dacă un ţânţar infectat se hrăneşte, paraziţii responsabili de boală sunt capabili să intre în interiorul corpului gazdei prin intermediul salivei sau al pieselor bucale. Reciproc, un ţânţar sănătos poate fi infestat atunci când se alimentează de la o persoană purtătoare a unei forme infecţioase a parazitului. Aceasta se dezvoltă în corpul ţânţarului până ce insecta devine contagioasă şi poate să o transmită unor noi gazde. Relaţiile dintre parazit, ţânţar şi om au evoluat de-a lungul anilor şi sunt adesea specifice speciilor implicate.
Sângele stimulează producerea ouălor şi furnizează substanţe nutritive necesare dezvoltării lor. Ele sunt fertilizate cu sperma depozitată chiar înainte de depunere, femela depunând între 30 şi 350 de ouă, în funcţie de specie. Ouăle în formă de fus, cu o lungime medie de 1,5 mm, sunt depuse la suprafaţa apei aproape de mal, în mici aglomerări plutitoare de ouă lipite între ele sau ouate unul câte unul şi risipite pe suprafaţa apei, în funcţie de specie.
Ouăle eclozează după mai multe zile şi, în primul lor stadiu, larvele înoată liber. Se hrănesc prin intermediul perişorilor situaţi la nivelul gurii care provoacă în faţa acestora un curent ce aduce spre ei particule organice. Se hrănesc atât cu alge cât şi cu plante. Larvele de culex obţin hrana lor la diferite adâncimi, în timp ce larvele anofele se mulţumesc cu substanţele care plutesc la suprafaţă. Primele plutesc la suprafaţa apei cu ajutorul unui sifon respirator, spre deosebire de celelalte care se întind orizontal. Larvele trec prin 4 stadii de dezvoltare sau „instars” ca la sfârşitul cărora să iasă din coajă sau să „ năpârlească”.
La sfârşitul celui de-al 4 stadiu, larva năpârleşte pentru a se transforma în nimfă. Aceasta din urmă nu se hrăneşte, dar rămâne la suprafaţa apei. Când este deranjată, se afundă brusc, pentru ca mai apoi să urce uşor la suprafaţă.
Ţânţarul adult se dezvoltă în interiorul nimfei. Atunci când dezvoltarea sa este completă, învelişul specific stadiului de nimfă se crapă de-a lungul suprafeţei dorsale şi adultul iese. După puţin timp, cuticula se întăreşte şi aripile se desfac, putând astfel să zboare.
Speranţa de viaţă a unui adult nu depăşeşte, în general, câteva săptămâni, cu excepţia cazului în care se află în hibernare. De-a lungul vieţii sale, femela poate totuşi să depună mai multe serii de ouă, fiecare dintre ele conţinând mai multe sute.
Durata ciclului de viaţă complet depinde foarte mult de temperatură şi poate să se întindă de la 10 zile până la 6 luni sau mai mult la speciile care hibernează în starea de larvă.

 Produse de nimicire

Tînțar - K-Othrine SC 25, K-Othrine EC 15, Aqua K-Othrine.
 

 Control

În cazul în care sunteți invadat de țînțari este recomandat să faceți un tratament de combatere cu ajutorul unei firme de dezinsecție, deoarece tratamentele acestora vă pot scăpa de țînțari pe termen foarte lung. Firmele de dezinsecție specializate folosesc insecticide ecologice, foarte puternice, pulverizându-le în fisurile și spațiile unde aceștia se ascund. Tratamentele sunt rapide și eficiente, și oferă un grad de securitate al oamenilor și animalelor de companie.